Dat fiind faptul ca am 24 de ani si ma aflu intr-o relatie de cativa ani, primesc tot mai des intrebarea pe care o urasc cel mai mult :” CAND TE MARITI??”. M-am saturat sa dau explicatii la nesfarsit cu privire la acest subiect, asadar voi incerca sa clarific acum problema, pentru toti cei care sunt preocupati de starea mea civila…ONCE AND FOR ALL!
Casatoria nu reprezinta si nu a reprezentat niciodata un scop al vietii mele pentru simplul motiv ca nu cred in ea. De ce? Pai sa facem o analiza pe text:
1. “Preotul catre mire/mireasa: Vei trai pana la moarte cu sotia/sotul pe care o/il iei acum, vietuind cu ea/el in dragoste, intelegere si fidelitate, dupa poruncile lui Dumnezeu?”
“Iata, fiilor, ati savarsit juramantul inaintea lui Dumnezeu, ca veti pazi legatura dragostei si a unirii intre voi pana la mormant, curata, neintrerupta, dreapta si cinstita, si ca nu va veti abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmand ce este bine placut lui Dumnezeu si oamenilor. Asa sa va ajute Bunul Dumnezeu!”
(fragmente din slujba cununiei)
Oare sunt chiar singura persoana din lumea asta careia i se pare absurd acest juramant in fata lui Dumnezeu?? Nu stiu cum sunt altii, dar eu fac o promisiune fata de cineva numai atunci cand sunt absolut sigura ca o pot duce la indeplinire. Din acest motiv nu as putea sa-i promit unui barbat, oricat de mult l-as iubi la momentul respectiv, ca ii voi fi alaturi si ca il voi iubi toata viata. Nu am de unde sa stiu ce voi simti pentru el peste 2,3,5,10 ani…poate la un moment dat dragostea va trece,poate nu vom reusi sa ne mai intelegem sau nu vom avea ce sa ne mai spunem…si atunci ma voi simti extrem de vinovata pentru incalcarea juramantului. Evident ca atunci cand iubesti, iti doresti sa ramai toata viata alaturi de persoana respectiva, dar din pacate, dorintele nu se indeplinesc mereu.
2. “Si acum, Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, trimite harul Tau cel ceresc peste robii Tai acestia; si da roabei Tale acesteia sa se plece in toate barbatului sau, iar robul Tau acestuia sa fie cap femeii, ca sa vietuiasca dupa voia Ta.”
Am ajuns la partea mea preferata din slujba…cea in care preotul subliniaza faptul ca femeia trebuie sa se supuna barbatului, intrucat ea nu are creier ( “iar robul tau acestuia sa fie cap femeii”) si numai barbatul poate lua decizii potrivite pentru ei doi.
In ceea ce priveste casatoria civila…asta e o aberatie si mai mare…un contract pe sentimente..Si uite asa ne trezim cu doua contracte: unul scris la primarie si unul verbal la biserica. La asta se rezuma povestile noastre de dragoste.Trist,din punctul meu de vedere. Si uite asa ajung multe cupluri casatorite,care nu se mai inteleg, sa se complaca intr-un mariaj nefericit. Nu ii mai leaga sentimente dar ii leaga acele contracte si stim cu totii care sunt implicatiile sociale,afective,morale ale desfacerii lor.
In fine, eu nu fac propaganda anti-casatorie, ii respect pe cei care aleg sa faca acest pas, le respect credintele,valorile dar eu,in acest moment al vietii mele, nu ma identific cu aceasta institutie a casatoriei si cu tot ceea ce implica ea. Imi place sa cred ca pot iubi si pot fi fericita si fara aceste juraminte. Cine ma judeca, e liber sa o faca, eu nu-mi traiesc viata dupa asteptarile celor din jur.
) :
Comentarii recente